Ce am citit în 2020 ?

 

O parte bună a anului 2020 a fost dată de timpul suplimentar alocat în primul rând reflecției asupra căii de dezvoltare pe care am ales-o. De aici, pentru mine focusul alocat cititului a căpătat o proporție pe care n-a mai atins-o până acum. Rezultatele au fost atât cantitative măsurate în timp investit și număr de pagini parcurse, dar mai ales calitative – cu ce am rămas în urma acestui proces.

 

O altă parte bună a anului 2020, din perspectiva echipei F21 digital, a fost reprezentată de acest curent ce a răspândit bunul obicei al cititului în echipa noastră. Nu știu, poate pentru unele companii este o normalitate ca fiecare angajat să citească minim o carte pe lună, însă noi nu eram acolo la începutul lui 2020. Partea bună e că acum suntem acolo și partea și mai bună e că ducem obiceiul mai departe, atât în echipa noastră dar și către cercurile noastre de prieteni/apropiați.

 

Destul de des aud critici aduse “noii generații” ce acuză faptul că nu se preocupă de citit. Și la fel de des aud membrii ai noii generații spunând că nu au timp pentru citit. Între aceste două extreme mă bucur că în interiorul companiei noastre niciuna dintre afirmațiile de mai sus nu e valabilă. Iar ca și opinie personală, consider că noua generație va depăși cu mult generațiile precedente din perspectiva informațiilor înmagazinate și utilizate în viața de zi cu zi. Noi suntem doar începutul.

 

Acum, întorcându-mă la anul 2020 și la ce am reușit eu să citesc anul acesta, vă las mai jos un tabel cu cele 25 de titluri parcurse alături de autori, numărul de pagini și câteva concluzii personale. Sper să fie cu folos! 😊

Nr. Crt.

Titlu carte

Autor

Nr. pagini carte

Scurtă concluzie

1

The ascent of money – A financial history of the world

Niall Ferguson

407

O excelentă descriere istorică a evoluției pieței financiare, bazată pe date concrete, foarte atent elaborată, ideală pentru înțelegerea tuturor instrumentelor financiare disponibile astăzi, dar și pentru înțelegerea procesului continuu tip cauză – efect, prezent în piața financiară.

2

Dark Cockpit

Emil Dobrovolschi, Octavian Pantiș

189

O carte excelentă ce dovedește aplicat ce impact poate avea disciplina umană asupra oricărui domeniu, dând desigur exemple din aviație. Arată foarte clar că totul începe cu o bună comunicare, clară, fătă bariere setate de preconcepții. Apoi explică ce înseamnă leadership-ul si cum se aplică în situațiile limită, iar în final, explică clar si concis, cum disciplina ține lucrurile cât se poate de mult sub control.

3

Descoperă-ți propriul DE CE

Simon Sinek, David Mead, Peter Docker

225

Un ghid practic, ce oferă instrucțiuni concrete de utilizat în procesul de “aflare” al propriului DE CE, atât la nivel individual, cât și la nivel organizațional. Va fi interesant de observat rezultatul acestui proces în realitate.

4

Revoluția Sensului – Puterea leadershipului transcendent

Fred Kofman

336

O carte foarte profundă, ce vorbește elocvent despre avantajele si riscurile leadershipului transcendent, Leadership-ul ce le oferă oamenilor o cauza pe care sa o urmeze prin intermediul liderului. E un exemplu minunat despre cum putem conduce la o alta anvergură.

5

This is marketing – you can’t be seen until you learn to see

Seth Godin

252

O carte ce prezintă o gamă largă de principii prin exemple concrete, foarte valoroase. Din nefericire, modul în care sunt prezentate nu este foarte “închegat” iar experiența propriu zisă nu m-a atras neapărat ca un magnet. Repet, principiile sunt de manual, ba chiar mai mult aș spune că asta e o carte la care ar trebui să facă facultățile referire, însă it’s not that fun to read, sorry Seth.

6

Pauza de publicitate

Liviu David

277

Genială! Pot spune că e prima carte cu adevărat genială pe care o citesc anul ăsta. De ce ? Păi are de toate. Contextualizează excelent toate subiectele și le expune fantastic. Se cunoaște faptul că Liviu David e un om cu experiență grea în comunicare. Ce să mai e un must read pentru oricine vrea să lucreze într-o agenție de creație sau ca și marketer. Cartea povestește despre cum funcționează o agenție de publicitate și are o groază de isight-uri explicate cu povești reale. Explică ce aduce cu adevărat valoare adaugată, explică realist cum funcționează lucrurile.

7

Învață să te bucuri

Frederic Lenoir

151

După această lectură reușesc să-mi dau seama cât de valoroasă e o carte de filosofie la timpul ei. Ba mai mult chiar, reușesc să-mi dau seama ce impact important are calea de gândire pe care suntem așezați, asupra modului nostru de viață. Am descoperit câteva adevăruri înalte despre plăcere, fericire și bucurie, concepte aparent similare dar atât de diferite. Cred că oricine vrea să aibă o secundă de gândire cu sine însuși, ar trebui să parcurgă această carte. For me it was much needed at this time.

8

Lebăda neagră – impactul foarte puțin probabilului

Nassim Nicholas Taleb

420

Un alt must read, serios, genul de carte care îți deschide ochii, și te ajută să îți dai seama cât de fragili suntem în fața aleatorului. Taleb oricum are un stil caracteristic de a scrie excepțional. Un stil care cel puțin pe mine mă face să fiu atent și să înțeleg. Nu ar fi prea multe cuvinte de spus, doar că, îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să fac cunoștință cu Lebedele negre și ce pot însemna ele, dar mai ales cum reacționează majoritatea umanității la ele.

9

Cine sunt eu ?

Dorin Bodea

213

O foarte precisă radiografie a culturii românești aplicate în companii și nu numai. Oferă o grilă distinctă de parametrii după care ne putem poziționa în societate, atât pe noi ca indivizi cât și companiile unde lucrăm. Sunt câteva momente de tipul: wait, what, exactly, wtf.

10

Principii

Ray Dalio

550

O carte / manual / biblie organizațională, ce spune cu subiect și predicat, what it takes to run a 40 year old business. Ce Ray Dalio a realizat e remarcabil, iar modul în care pune pe masă principiile utilizate și rafinate de el de-a lungul timpului e foarte simplu de înțeles. Toată cartea e bazată pe relația cauză-efect, foarte ușor de înțeles, fără lucruri abstracte, pur și simplu, efort susținut. Am schimbat câteva percepții și mă simt norocos pentru că am reușit să o citesc. 

11

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși

Marcus Aurelius (tradus de Cristian Bejan)

182

Well, o lectură cu greutate, o lectură ce te impresionează și te pune pe gânduri, o lectură ce te ajută să simplifici percepția multor lucruri, stări și sentimente, o lectură necesară.

12

Putere nemărginită

Anthony Robbins

463

Cartea vorbește pentru început de beneficiile conceptului NLP, sau pe scurt cum să îți programezi creierul să răspundă cum vrei tu unor anumiți stimuli. Un concept, foarte interesant și util în consecință, povestit însă nu foarte atrăgător.

13

Liar’s poker

Michael Lewis

290

O carte funny, ce povestește dedesubturile pe alocuri grotești pe alocuri amuzante, ale industriei asociate cu celebrul Wall Street. Nu m-a prins foarte tare narațiunea deoarece nu am un limbaj comun cu cel de specialitate și de-o potrivă nu am în acest moment un interes în a mi-l îmbogăți. Poate voi reveni la această carte, mai târziu.

14

Dosar Stalin

Marius Stan, Vladimir Tismăneanu

255

O carte foarte interesantă de istorie ce prezintă foarte profesionist ideologiile ce au stat la baza comunismului, dar și modul diferit în care acestea au fost aplicate în diferite state. Evident acțiunea îl are în prim plan pe Stalin, dar se regăsesc foarte multe detalii legate și de România.

15

Economia în vremea coronavirusului

Iancu Guda

356

O carte foarte potrivită în contextul dat, ce pune punctul pe i și scoate pe masă la lumină adevărul despre mediul de afaceri românesc dar si adevarul despre politicile administrative ale țării, prin comparație cu alte state vecine ce au scăpat de comunism în accelasi perioadă cu noi. De asemenea cartea vorbeste despre măsuri și procedee ce pot ajuta antreprenorii să evolueze în perioada de reconstrucție ce urmează crizei. Foarte interesanta carte.

16

Small data

Martin Lindstrom

314

O poveste foarte interesantă spusă de un specialist în marketing cu rezultate. Cred că cea mai interesantă valoare prezentată este cea legată de diversitatea culturală. Martin povesteste cum diverse obiceiuri mărunte pot da naștere unor trenduri diferite în colțuri diferite ale lumii. Conceptul small data exact la asta face referire, la observarea atentă a comportamentului consumatorilor, pentru a determina nevoia de bază ce poate fi satisfăcută de un nou produs. Un must have pentru orice marketer.

17

Paradoxul prosperității

Clayton M. Christensen

389

O carte genială pe car le-aș recomanda-o guvernanților. Explică foarte clar, cu exemple veridice, cum inovația influențează pozitiv economia unor țări. Arată de asemenea și cum lipsa inovației pune la pământ economii. Analiza se extine mai departe la nivel de companii. O carte ce cu siguranță te face să privești diferit ce faci zi de zi întrebându-te cum va arăta acel lucru în viitor.

18

Jocul Infinit

Simon Sinek

254

Simon did it again. E extraordinar cum reușește acest om să suprindă și să explice concepte de comportament uman, atât de simple și atât de bine fundamentate pe lucruri clare. Cartea lui e un must have pentru orice companie ce își dorește cu adevărat să treacă testul timpului. E o carte dedicată noii generații de lideri, ce pot să și aplice conceptul lui Simon.

19

A cincea disciplină | Arta și practica organizațiilor care învață

Peter M. Senge

511

O carte ce d.p.m.d.v. își merită titlul de lectură fundamentală în management, titlu acordat de universități de renume. Sincer, am citit-o, dar simt nevoia să revin asupra ei deoarece tratează atât de profund un set de subiecte extrem de complexe ce țin de funcționarea și dezvoltarea unor business-uri sustenabile.

20

Liderul Slujitor

Ken Jennings, John Stahl-Wert

160

Date fiind recentele evenimente ce mi s-au petrecut am relaționat foarte puternic cu povestea acestei cărți. Pe scurt, e o continuare a cărții lui Fred Kofman – Revoluția sensului, ce tratează pe o frecvență puternic emoțională importanța pe care sensul o are în ecosistemul fiecărei comunități, fiecărei companii, fiecărei echipe. 

21

Arta Negocierii

Chriss Voss

304

O înșiruire de povestiri ale unor situații limită, unde inteligența emoțională joacă un rol crucial în soluționarea crizelor. Chriss Voss pune pe masă o serie de concepte aparent simple ce pot fi folosite într-o negociere pentru a ajunge la cea mai bună situație posibilă.

22

Patul lui Procust

Nassim Nicholas Taleb

144

O carte cât un serial de comedie, unde Taleb îmbină în felul său ironia fină cu unele dintre cele mai dureroase metegne ale societății din perspectiva filosofului stoic modern. Pur și simplu delicioasă.

23

Gândire rapidă, gândire lentă

Daniel Kahneman

752

Wow! Aici avem de-a face cu o carte pe gustul meu. Complexitatea redusă la frumusețea conceptului simplu. Cum spunea și Einstein, nu înțelegi un lucru cu adevărat dacă nu reușești să-l expui sub o formă simplă, esențială. Exact așa laureatul premiului Nobel pentru economie, Daniel Kahneman explică în termeni simpli cum funcționează mintea noastră în diverse contexte. Explică ce impact are subconștientul asupra deciziilor noastre și mai ales cum factorii externi au impact asupra subconștientului nostru. Cartea este pur și simplu fantastică.

24

Ego is the enemy

Ryan Holiday

256

Un subiect greu, de care nu discutăm foarte des, dar care are un impact semnificativ mai ales asupra relațiilor cu cei din jurul nostru. Iar totul poate fi controlat dacă reușim să acceptăm că nu toate reacțiile noastre spontane sunt așa de nobil motivate.

25

Păcălit de hazard

Nassim Nicholas Taleb

440

Am încheiat 2020 cu încă o lectură delicioasă cu caracter practic, bazată pe aceleași principii pe care toate cărțile lui Taleb sunt bazate. Mixat cu tot contextul lui 2020, după această lectură, mi-am adus aminte să apreciez norocul pe care îl am și toate lucrurile simple din jurul meu. De asemenea mi-am adus aminte să nu mai visez la cai verzi pe pereți fără un fundament puternic.

Share this post

Share on facebook
Share on linkedin

Let's connect!

Abonează-te la newsletter

Articolul Săptămânii

Citeste mai departe...

Articolul lunii

Citeste mai departe...